România 0 – 2 Olanda | Mono[b]logue

România era normal să iasă din competiție, în ciuda faptului că a avut o echipă închegată și comparabilă cu adversarele din grupă. Însă sportul este în general pentru învingători, chiar dacă e adevărat, e o industrie, iar avansul se face pe puncte.

Motivul ieșirii României din competiție este mentalitatea de loser, sau, mai politicos pasivitatea competițională:

1. România a intrat în competiție cu gândul de a supraviețui, nu de a învinge. Ceilalți au intrat cu gândul de a învinge, având, ce-i drept un cv impresionant în spate.

2. România a dat primul meci cu intenția de a face egal nu de a învinge.

3. România a jucat defensiv, în loc să joace ofensiv.

4. România, deși bine pregătită tehnic, cedează la presiunea psihică a oricărui adversar. Semnul mentalității de loser este în primul rând inabilitatea de a gestiona presiunea psihică.

5. România a așteptat, ca de obicei, până în ultimul moment pentru a vedea dacă se califică sau nu.

6. Incertitudinea și credința în miracol sunt alte elemente ale mentalității de loser. Italienii, de exemplu, și-au cumpărat dinainte de ultimul meci bilete de întors acasă, apreciind rațional faptul că România este o echipă bine pregătită care va învinge Olanda. Francezii au anunțat deja programul de reabilitare a echipei, știind că vor ieși din competiție. Atât la italieni, cât și la francezi, cu mentalitate de învingători, nu se mai speră în miracol, ci se pusese punct și se pregăteau pașii pentru viitor, toate lucrurile fiind clare pentru prezent.

7. România era foarte interesată de ceea ce făceau ceilalți, pe când ceilalți și-au văzut de propriul interes. La jumătatea meciului toată echipa românească știa care este rezultatul partidei vecine.

Iată câteva motive pentru care este normal că România nu s-a calificat în etapa următoare a competiției, deși a avut o echipă bine pregătită și în linii mari, la fel de valoroasă, precum colegii de grupă.

Asta e mentalitatea noastră: “lasă mă, că ne califică alții. Ne strecurăm noi cumva . . .”, “om vedea noi mâine, ne descurcăm noi cumva”.

Eu personal am auzit frazele astea de prea multe ori.

Mentalitatea de loser ne-a trimis acasă !

Posturi asemănătoare:

 


Tu ce crezi ?