ICANN aprobă noile reguli legate de domeniile de internet
Adunarea generală a ICANN, organizaţia care gestionează numele de domenii internet, a decis astăzi, la Paris, că orice cuvînt sau combinaţie de litere poate deveni domeniu de internet (exemple: .popescu, .dragoste, .bucureşti sau .urziceni).
BBC precizează că decizia a fost adoptată în unanimitate.
În urma deciziei de astăzi, considerată una istorică pentru Internet, companiile vor putea să-şi transforme propriile nume în domenii de net, iar persoanele fizice ar putea proceda la fel. Noile reguli ar putea facilita, de asemenea, lansarea domeniului .xxx, după ani întregi de tergiversări. De asemenea, ICANN a decis să permită introducerea adreselor numelor de domenii scrise în arabă sau în limbi asiatice.
ICANN a lucrat şase ani la acest proiect, care ar putea în vigoare începând de anul viitor.
“În afară de .com, .net sau .org, cei 1,3 miliarde de utilizatori de internet vor putea, din 2009, să acceseze adrese generice folosind drept extensii cuvinte comune precum .love, .hate sau .city, sau nume proprii”, a declarat luni pentru publicaţia franceză Les Echos, citată de Le Monde, preşedintele ICANN, Dr. Paul Twomey.
Domeniile top-level sunt în număr limitat şi se referă la ţări, cum ar fi .uk, sau .it, la comerţ (.com), organizaţii şi instituţii (.org) sau .net. Potrivit Le Monde, în acest moment există aproximativ 250 de extensii.
The Internet Corporation for Assigned Names and Numbers (ICANN) este instituţia care face regulile pe net, supervizează numele de domenii şi lucrează pentru “deschiderea” adreselor de trei ani.
Preşedintele ICANN a afirmat ca schimbările în funcţionarea internetului vor fi cele mai mari din istoria să. “Impactul schimbărilor va fi diferit în diverse părţi de pe glob. Însă va permite grupurilor, comunităţilor şi companiilor să-şi exprime identităţile online”. El spune că practic internetul se va extinde mult, vor fi noi “proprietăţi” pe care mulţi se vor grăbi să le adjudece şi să le folosească aşa cum vor dori.
ICANN spune că, teoretic, orice combinaţie de litere va putea fi înregistrată că domeniu nou, însă va exista un proces independent de arbitrare, pentru cei care au obiecţii. Comisia de arbitrare poate respinge nume de domenii, pe motive legate de moralitate şi de ordine publică. Cei de la ICANN spun că nu s-a decis cât va costa înregistrarea unui nou domeniu, însă s-ar putea ajunge la câteva mii de dolari, mai scrie BBC.
Această liberalizare va genera, de asemenea, venituri însemnate pentru ICANN, care încasează o anumită sumă pentru fiecare adresă web înregistrată.
“Facem asta pentru a ne recupera banii cheltuiţi. Deja am cheltuit 10 milioane de dolari pe acest proiect”, spune reprezentantul ICANN, care adaugă că o persoană fizică poate să-şi pună numele ca extensie a adresei web, atât timp cât poate demonstra că are “un plan de afaceri şi capacitate tehnică”.

