Sexul plătit
Sunt unii oameni care nu mai cred în dragostea eternă, în jocurile amorului. Pentru ei totul este o irosire a timpului şi a energiei.
Acei oameni preferă să facă doar sex, fără nici un sentiment implicat. În acest fel îşi păstrează libertatea spun ei.
Unor oameni, pierderea libertăţii le produce o ameţeală instantanee şi dureri de cap permanente.
Unor oameni nu le place ameţeala şi nici durerile de cap.
Unii oameni nu mai cred în “instituţia sacră” a căsniciei.
Unor oameni nu le mai surâde ideea de a avea un iubit, o iubită, un cîine, un suflet, ceva acolo în casă care să le ţină companie.
Unii oameni nu mai consideră interesant să-şi încerce norocul, farmecul personal şi priceperea la flirtat.
Deci, unor persoane, nici una dintre variantele de mai sus nu le mai pare acceptabilă şi atunci consideră sexul plătit direct ca fiind singura alternativă acceptabilă şi liberă de durerile de cap şi pierderea de timp care, prea adesea, însoţesc celelalte variante descrise.
Acum, asta nu ar fi cine ştie ce, că n-ar fi acestia primii care să deschidă portofelul pentru sex, asta se practică de când s-au inventat omul şi portofelul. Poblema unor oameni este, nu că ei mai trec din când în când pe la fetele cu felinar roşu la poartă, ci că ei au devenit, absolut în exclusivitate, clienţii sexului plătit.
În categoria asta intră, evident, unii care pur şi simplu n-au de ales. Ori în afara sexului plătit nu e altul disponibil prin preajmă, ori au anumite defecte majore pe dinăuntru sau/şi pe dinafară, şi ca atare doar sexul plătit îi mai poate salva de la masturbare pentru restul zilelor.
Nu despre aceştia este vorba.
Eu mă refer doar la unii oameni. Aceia care nu sunt nici proşti, nici urâţi, nici burtoşi, nici cu dinţi lipsă, nici bolnavi, nici bătrâni, nici săraci şi nici săraci cu duhul şi, deşi ar avea alte opţiuni, nu sunt interesaţi decât în sexul plătit.
Şi atunci vine evident întrebarea: de ce?
Să fie o chestie legată de putere, de dominare? Nu-mi prea vine a crede, este o explicaţie prea simplistă. Ca să nu mai spun că, de fapt, controlul este mai întotdeauna de partea persoanei plătite şi nu a clientului, deşi aparent, la o primă şi superficială privire, pare să fie invers.
Şi atunci, de ce? Să fie din compromis? Dacă ar fi oameni care doar s-ar mulţumi cu un compromis, s-ar căsători.
Deci, de ce?
Pentru că, atunci când plătesc direct, fără echivoc pentru sex, unii oameni îşi cumpără dreptul la un minim de interferenţă a altora în viaţa lor proprie, privată şi personală. Aceste persoane consideră că sexul de acest gen este singurul care necesită un minimum de efort, timp, şi care oferă un maximum de libertate.
Unii oameni aleg această cale din pragmatism şi din dorinţa de a-şi păstra libertatea.
Ceva de genul, când li se face chef de mere, unii oameni se duc la piaţă şi cumpără mere.
La piaţă sunt oameni care vând mere. Amatorii noştri de mere cer şi ei un kilogram.
Vânzătorul de mere nu începe să facă fasoane, nu începe să alerge în jurul tarabei, nu îi întreabă nici de unde vin, nici încotro se duc, nici ce maşină au şi nici ce făceau ei în liceu.
Nu îi întreabă dacă vor altceva. Nu îi întreabă nici “what have you done for me lately?”.
Vânzătorul le vinde merele. Că el de aia a venit acolo. Ca să vândă mere.
Oamenii îşi iau merele obţinute cu un minim de dureri de cap şi-şi văd de drumul vieţii lor.
Mâine, li se va face chef de portocale, că doar n-o să mănânce doar mere pe veci.
Se vor duce la piaţă să-şi cumpere. Vor lua doar nişte portocale. Atât.
Nu-l vor lua şi pe vânzător acasă la ei şi în viaţa lor.
Concluzia: după cum spunea cineva odată:
“I don’t pay for sex. I pay so they will leave after sex”.
Mai clar decît atât nu cred că se poate.
Cred ca exista si alte probleme la nivelul psihicului “unor oameni” , nu doar chestia cu libertatea. Asta probabil ca e doar un simptom. In fine, mi-e mila de “unii oameni”.