O aventură
Se vorbeşte foarte mult despre sistemul acesta versus celălalt, despre libertate, despre tot ce poţi obţine, despre casa pe care ţi-o poţi cumpăra, despre cât de nouă e maşina şi despre cât de mare este salariul, despre dor şi ţară, despre prietenii şi familia ce ai lăsat în urmă, despre civilizaţia de acolo şi corupţia de dincolo.
Se vorbeşte parcă din ce în ce mai mult despre cât este bine să emigram sau nu, dacă mai merită, sau dacă este mai bine să emigram acolo decât dincolo.
Toate astea sunt subiecte pertinente, nu contrazic.
Eu însă tind să cred că problema nu este atât între a face un lucru sau a face celălalt lucru, ci între a face ceva sau a nu face nimic.
Dilema este între a lua o decizie şi a nu lua nici una.
Da, ştiu, este riscant să acţionezi.
Este riscant să iei decizii deoarece s-ar putea să se dovedească greşite.
Unul dintre posibilele argumente pentru a emigra este şi spiritul de aventură.
Nu este invocat aproape niciodată, dar mie mi se pare cel mai important motiv.
Este mult mai uşor să nu faci nimic. Este mai simplu să te complaci în status quo.
Nu numai că este mai uşor, dar în plus, în felul ăsta, nici nu rişti să apuci pe un drum greşit, nu? În fond, doar o viaţă avem şi noi, de ce s-o riscăm?
Mdea, aşa e, viaţa asta este într-adevăr o chestiune riscantă.
Ceea ce se pare că uităm mult prea des, este faptul că, cel mai mare risc în viaţă nu este de a face asta sau ailaltă, ci de a nu face nimic.
Eu una m-aş încumeta să zic, că până la urmă, cel mai mare risc în viaţă pe care ţi-l poţi asuma, este acela de a o irosi.
Ai nevoie de curaj. Curaj iti faci daca iti dai palme. Sau daca iei palme. Niciodata cind dai palme.
Iar înainte să îţi dai palme trebuie să admiţi, pentru sine, că ai nevoie de ele.