Dezamăgiri
Într-o clipă crezi în ceva, cu toată fiinţa ta, iar în momentul următor cazi.
În gol.
Te loveşti de pereţii prăpastiei în care te-a împins tocmai credinţa ta.
De obicei oamenii în care ne punem cea mai mare încredere rănesc cel mai uşor.
Persoanele de la care avem adesea aşteptări, uneori prea mari, ne dezamăgesc cel mai repede.
Persoanele care dezamăgesc, uneori nici nu îşi dau seama că o fac.
Nu văd că lasă ceva spart în urma lor.
Poate, pentru că cei dezamăgiţi de multe ori îşi ascund foarte bine cioburile.
Lacrimile lor nu sunt accesibile oricui.
Şi culmea, persoanale dezamăgite odată, dezamăgesc şi ele.
Iar dacă nu au făcut-o până atunci, vor începe acum.
Capătă o oarecare sensibilitate la anumite remarci, gesturi,
Încep să îşi caute refugiul în alte lucruri.
Încep să îşi caute refugiul în alte persoane.
Uneori nu mai schiţează nici un gest.
Mimica lor odată expresivă va deveni de piatră acum.
Impasibilă.
Durerea dispare.
Rămâne gol.
Golul se umple treptate cu indiferentă.
Şi în final doar asta ne rămâne.
Nepăsarea.
