Noi versus ei

Scris la 24 Feb, 2009 în Mâzgăleli

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 6 l-au lăsat liber şi pe cel de-al cincilea inculpat din cazul altercaţiei de sâmbătă de la Plaza Mall, care face parte din clanul Preda. Magistraţii apreciază că organele de urmărire nu au adus probe certe din care să rezulte că persoanele reţinute se fac vinovate de gravă tulburare a liniştii publice, potrivit motivării instanţei, informează NewsIn.

Deşi cei cinci au fost acuzaţi de tulburarea liniştii şi ordinii publice şi de ultraj contra bunelor moravuri, instanţa arată că organele de urmărire penală nu au precizat “care au fost gesturile, cuvintele, expresiile sau manifestările publice prin care s-a adus atingere bunelor moravuri sau s-a provocat scandal public”, mulţumindu-se să constate, generic, că inculpaţii, “în seara de 21 februarie 2009, în jurul orei 18:30, în timp ce se aflau împreună cu mai multe persoane în incinta complexului comercial Mall Plaza România Militari, au provocat scandal public, tulburând grav ordinea şi liniştea publică”.

judecator-ciocan-justitie

O casieriţă dintr-un supermarket german a fost concediată, după 31 de ani de serviciu, pentru că a deturnat 1,30 euro. Sentinţa a fost confirmată luni de un tribunal al muncii din Berlin, în cea de-a două instanţă, relatează AFP.

Barbara E. este acuzată de anagajatorul său, lanţul de supermarkete Kaiser’s, că a utilizat în folos propriu două bonuri în valoare de 48 şi de 82 de cenţi, emise drept garanţii pentru nişte sticle şi uitate de un client în supermarket. Ea a fost concediată fără preaviz în ianuarie 2008.

Tribunalul muncii din Berlin-Brandebourg a considerat că decizia de concediere este justificată. “Proprietatea angajatorului nu este la dispoziţia salariaţilor indiferent de ce sumă este vorba, nici măcar în cazul unei vechimi semnificative”, precizează tribunalul, care vorbeşte despre “o pierdere de încredere ireparabilă” între angajator şi angajat.

Posturi asemănătoare:

  • Nu există deocamdată.

3 Comentarii

radu2k
24 Feb, 2009 la 10:43 pm

Nu exista noi vs ei in cazul asta…


 
Di.
24 Feb, 2009 la 11:16 pm

Era o comparaţie, atâta tot.
Între germanii care au tolerantă zero la infracţiuni, indiferent de natură şi grad, şi judecătorii români care eliberează nişte indivizi (care eu sincer mă îndoiesc că nu aveau nici o vină) pentru că nu le-a plăcut exprimarea dintr-un proces verbal.


 
Oana
25 Feb, 2009 la 11:13 am

Pai, referitor la cazul din Romania: nu prea se emit mandate de arestare pentru tulburarea linistii publice (depinde si in ce context s-a produs si cu ce urmari), desi pare greu de crezut dar asta e practica judecatoreasca. De ex, gaditi-va cum ar fi sa fim implicati intr-o cearta cu niste vecini, sa vina politia si sa ne aresteze :)), pentru ca tot tulburarea linistii publice e.
Referitor la cazul din Germania, nu spun decat atat: nu degeaba ei sunt unde sunt ;) si nu conteaza paguba pentru ei, conteaza fapta.


 

Tu ce crezi ?