A murit Michael Jackson

Scris la 25 Jun, 2009 în Muzică pentru sufletul meu

Probabil că toţi ştiţi asta deja.

Cred că în România toate ziarele vor scrie mâine despre asta şi fiecare canal de televiziune trebuie să vuiască deja la ora asta cu ştiri “de ultim moment”.

Cu toate astea, am simţit nevoia să scriu acest post.
Mi-a plăcut prea mult Michael Jackson, atâţia ani de zile. Cred că eram prin a 7-a când a început să îmi placă, şi încă îl mai ascult. Am fost şi la concertul lui din Bucureşti, din 1992 dacă îmi amintesc bine.

Vestea morţii lui m-a întristat pe deplin.

Nu ştiu cum naiba se face că toţi oamenii mari, geniali, cei care într-adevăr contează, cei care au puterea să schimbe ceva, fie chiar şi numai starea de spirit, dispar. Toţi dispar, încet aşa, unul câte unul.

Au reuşit să-l termine şi pe Michael Jackson.

L-au împins dincolo de posibilităţile oricui.
L-au exploatat până la moarte şi probabil că or vor face şi dincolo de ea.
Poate că acum, în sfârşit, îşi va găsi liniştea pe care n-a avut-o niciodată.

Vorba lui Mihai Eminescu, referindu-se la omul de geniu:
” El n-are moarte, dar n-are nici noroc … “

Posturi asemănătoare:

5 Comentarii

Ira
26 Jun, 2009 la 3:47 pm

Deja vuieste tot ce tine de media de azi dimineata…
Sunt de acord cu tine cand zici ca a fost cineva Michael si ca este o pierdere ca a murit dar nu sunt de acord cand zici ca l-au exploatat…ok,era negru si pe vremuri a fost foarte greu sa se descurce…dar pana la urma urmei nu l-a obligat nimeni sa se faca mai alb ca hartia de xerox si nici sa-si tina copilul pe geam si altele…hai sa fim si putin realisti…toate zvonurile pleaca de obicei de la un sambure de adevar…erea o vedeta si era si constient, ca toti de altfel, ca in momentul in care apari pe sticla nu prea mai ai viata personala…asa ca Rest In Peace.(punct).


 
Alina
26 Jun, 2009 la 4:41 pm

Cel putin un concert sa mai fi avut …
Ce trista poate ca i-a fost viata, in comparatie cu fericirea data de muzica lui.
Odihneasca-se in pace!


 
Sebi
26 Jun, 2009 la 10:47 pm

Mort este acela de care nimeni nu isi mai aduce aminte.


 
baghy
4 Jul, 2009 la 8:27 pm

M-am scos, sunt nemuritor


 
alina
4 Jul, 2009 la 9:24 pm

Cabral nu merita asta putem lua atitudine
aici sau aici


 

Tu ce crezi ?