Păi o metodă foarte bună ar fi abonamentul, nu?
De ce să plăteşti cu amănuntul de fiecare dată când te urci în autobuz, când poţi avea frumos un abonament care să-ţi dea liberă circulaţie o lună, un semestru, etc.
Atenţie însă, e bine să îţi faci rezervări din timp în zilele de sărbătoare, să eviţi îmbulzeala.
Succes !
V-aţi gândit vreodată de ce oamenii nu reuşesc să-şi îndeplinească visurile?
Poate pentru că visurile sunt uneori greu de îndeplinit, uneori chiar imposibil?
Poate pentru că îndeplinirea lor cere efort şi imaginaţie, răbdare şi curaj şi tenacitate?
Da, poate.
Dar şi pentru că ar fi cam greu să le îndeplinească atunci când nici măcar nu le au.
Visuri, da. Nu au visuri, de asta nu le îndeplinesc.
Pur şi simplu nu le au. Dorinţele acelea de a trăi altfel, de a îşi încerca limitele, de a explora, sau de a se aventura în necunoscut.
Ştiţi de ce aşa de mulţi oameni sunt mulţumiţi să rămână în coconul călduţ al unei vieţi anoste şi previzibile în care trăiesc de când se ştiu? O să-mi ziceţi că de lene, de frică sau de comoditate. Da, este adevărat. Dar mai este şi un alt motiv : pentru că pur şi simplu nu ştiu ce altceva să facă.
Nu ştiu că ar putea duce o altă viaţă. Nici măcar nu ştiu că există viaţă în afara acelui cocon. Nu au visuri. Nu au idei.
Este trist dacă visezi şi încerci şi nu reuşeşti. Este trist, dar este ok. Măcar ai încercat, iar asta e de înţeles. Este şi mai trist când visezi fără măcar să încerci să îţi realizezi visurile pentru că îţi este prea lene sau îţi este frică. Dar şi asta e de înţeles, oarecum.
Dar cel mai trist este să nu ai visuri deloc.
Să nu ai idei deloc.
Asta e problema majorităţii oamenilor. Nu ştiu ce să facă cu viaţa lor pur şi simplu. Ei nu ştiu la ce să viseze, nu ştiu ce să îşi dorească.
Nu ştiu cum să trăiască altfel decât într-o cumplită banalitate şi uniformitate.
Aşa ajung aceşti oameni să se nască, să meargă la şcoală, la muncă, apoi se căsătoresc, fac copii, ies la pensie, şi mor. Atât !
Şi fac toate astea pentru că şi ceilalţi din jurul lor fac acelaşi lucru.
Majoritatea oamenilor nu ştiu să facă altceva cu viaţa lor.
Nu au idei. Nu au imaginaţie. Nu au visuri.
Nu se abat de la poteca arhicunoscută şi sigură.
Merg spre mormânt cu ochii închişi, precum un vizitiu beat pe care îl duce calul acasă.
Tot mă gândesc de vreo 3 luni să îmi cumpăr o pereche de pantofi roşii cu toc înalt.
Probabil că nu i-aş purta foarte des, nu că ar fi greu de asortat şi potrivit la îmbrăcaminte, dar cred că m-aş simţi ca Motanul încălţat …
Dar totuşi îi vreau … arată sexy, nu?
Şi în plus, o femeie nu are niciodată suficienţi pantofi în dulap.
Oricât de mic ar fi acesta, întotdeauna mai este loc pentru încă o pereche !
Aseară am fost invitată la o degustare de vinuri, urmată de o cină, ambele găzduite de restaurantul Auberge Provençale.
Despre degustare şi despre vinuri am să încerc să vă vorbesc zilele următoare, după ce o să cer mai multe detalii şi explicaţii de la persoana care m-a însoţit. Eu cum nu beau mai deloc alcool, am fost un pic pe dinafară la degustare.
În schimb cina am savurat-o de la prima înghiţitură şi până la ultima!
Şi să vă spun de ce.
În afară de faptul că Auberge Provençale este cel mai vechi restaurant din Cannes, şi are nişte bucătari foarte buni, şi un menu excelent, în această seară a fost invitat Arnaud Lallement, unul dintre cei mai renumiţi bucătari francezi.
Lallement este bucătar la restaurantul L’Assiette Champenoise, pe care îl conduce împreună cu familia de la vârsta de 24 de ani, şi care deţine 2 stele în Ghidul Michelin.
Dacă ajungeţi în Reims nu rataţi L’Assiette Champenoise, dacă vreţi să descoperiţi rafinata savoare a bucătăriei franţuzeşti.
