Blog | Mono[b]logue
0

Criză

Scris la 9 Mar, 2009 în Colorate

Da, sunt în criză. Nu economică, ci doar de timp.
Am avut foarte multe de făcut. Şi încă mai am. Parcă nu se mai termină.

Nu sunt genul să tot amân, să las pe mâine că mai e timp, dimpotrivă chiar. Doar că, acum, s-au nimerit prea multe de făcut într-un timp relativ scurt.

Aşa că ce m-am gândit eu: decât să fac puţin din fiecare sau să mă grăbesc să le fac pe toate şi să nu fac nimic bine până la urmă, am zis hai să îmi fixez priorităţile.

Şi aşa am făcut o listă, şi am pus lucrurile de rezolvat în ordinea urgenţei.

Din păcate, blogul (da, ştiu că mi-aţi dus dorul) nu a fost o necesitate. De aceea mi-am permis să îi acord o mini vacanţă.
O să vedem de aici încolo cum voi reuşi să îmi organizez timpul.

Şi cu astea fiind spuse, vă salut şi fug la treabă!

Posturi asemănătoare:

Bookmark and Share
2

Aventuri cu PHP

Scris la 16 Feb, 2009 în Colorate

Primesc un email de la host (unde este şi acest blog) acum vreo 5 zile în care mă anunţa că vor upgrada PHP-ul la ultima versiune 4.x, mai exact la 4.4.9.

Toate bune şi frumoase până vineri.
Vin eu frumos la birou, mă aşez aşa cu spor de scris (nu că nu mi-ar fi dispărut în 5 minute oricum), întru pe blog, şi … surpriză.
În loc de frumoasele mele creioane colorate, ce îmi văd ochii?
O pagină albă, cu un singur rând ce îmi spunea:

Your PHP installation appears to be missing the MySQL extension which is required by WordPress.

Ok, zic, nu e bai. Dau email hostului, le scriu că e greşita instalarea, că probabil au uitat să compileze una dintre opţiuni. În 5 minute, blogul mergea.
Numai că acum aveam altă eroare ce apărea deasupra headerului.

Warning: fopen(/hsphere/local/home/daiana/my.envyblog.net/wp-content/backup/.htaccess) [function.fopen]: failed to open stream: Permission denied in /hsphere/local/home/daiana/my.envyblog.net/wp-content/plugins/backupwordpress/functions.php on line 377 Cannot open file (/hsphere/local/home/daiana/my.envyblog.net/wp-content/backup/.htaccess) Warning: fwrite(): supplied argument is not a valid stream resource in /hsphere/local/home/daiana/my.envyblog.net/wp-content/plugins/backupwordpress/functions.php on line 381 Cannot write to file (/hsphere/local/home/daiana/my.envyblog.net/wp-content/backup/.htaccess) Warning: fclose(): supplied argument is not a valid stream resource in /hsphere/local/home/daiana/my.envyblog.net/wp-content/plugins/backupwordpress/functions.php on line 385.

Alt email. De data am avut de aşteptat câteva ore bune, având în vedere că atunci când le-am dat eu email era duminică dimineaţă la ei, mai exact 4 am.

He he, până la urmă au reparat, mi-au mulţumit pentru atenţionare şi şi-au cerut scuze.
Mi-au mai dat şi cadou nişte credite la Yahoo Search şi Google, dar încă nu m-am dumirit ce să fac cu ele.

Nu mai am scuze acum să nu mai scriu.

Posturi asemănătoare:

Bookmark and Share
0

Smilies

Scris la 14 Nov, 2008 în Mâzgăleli

Mi-am instalat şi eu pluginul ce transformă smilies-urile normale ale WordPress-ului în cele de Yahoo Messenger.
Toate bune şi frumoase, numai că apar aiurea în păpuriş.
Se pricepe cineva să mă ajute şi pe mine să le aranjez mumos? ;;)

Posturi asemănătoare:

Bookmark and Share
4

Colecţia de modă 2008-2009

Scris la 11 Nov, 2008 în Colorate

Odată cu schimbarea anotimpului, marile case de mode îşi lansează colecţiile de haine pentru toamnă-iarnă.

Ca să nu fiu cu nimic mai prejos decât ele, îmi lansez şi eu colecţia mea de noi veşminte, de noi culori, de noi idei.

Îi mulţumesc lui Ionuţ pentru tema perfectă pe care a creat-o, şi lui George pentru imensa răbdare care a avut-o cu mine în modificarea pozelor.

Deocamdată blogul se vede perfect doar în Opera şi Firefox, şi vă invit să le descărcaţi, dacă încă nu aţi făcut-o.

Posturi asemănătoare:

Bookmark and Share